Andreia!

In viata nu primesti ceea ce meriti, ci ceea ce negociezi. (Intelept anonim)

Axe – Man’s Essence martie 17, 2009

Filed under: Semiotica — Andreia @ 7:25 AM

axe1

Printul selectat face parte din campania AXE, o campanie bazată pe cuvântul de ordine seducție, campanie ce exploatează dorința masculină de a fi plăcut, de a atrage, de a seduce. Toate campaniile AXE au ca și public – țintă – bărbații de toate vârstele, căci lor li se adresează produsul. Astfel că toate producțiile publicitare AXE se bazează foarte mult pe imagine, fiind cunoscut faptul că bărbații sunt mai receptivi la stimulii vizuali.

Din punct de vedere al codului morfologic, printul nostru poate fi lecturat sub forma unui Z. In partea de sus avem prima parte a mesajului – partea romantică și tandră a bărbatului, în partea a doua avem partea irațională a bărbatului, dacă putem spune așa, pentru a încheia cu sloganul și imaginea produsului.

In ceea ce privește codul iconic, afișul prezintă cele două ipostaze ale bărbatului – partea bună și partea rea, sau mai degrabă obraznică a acestuia. Inițial privirea va cădea pe partea bună, în colțul stâng al imaginii, în care jumătatea romantică, tandră, plină de intenții bune, se plimbă cu prietena pe o stradă. Aceasta poartă o rochie ce inspiră o fire romantică, precum și încălțăminte lejeră, ce denotă confort și relaxare a persoanei purtătoare. Ambii au un zîmbet larg, ce denotă fericire. Pozițiile corpurilor exprimă relaxare, împlinire. A doua parte a afișului ne aduce sub priviri, cealaltă parte masculină, dominată de pasiune și dorință. Este reprezentată fizic prin jumătatea corpului, de la brâu în jos, ce este oprită în fața unei vitrine cu un manechin ce poartă lenjerie roșie, cod al seducției desăvârșite. Poziția picioarelor bărbatului denotă umire, atracție, plăcere. Intregul tablou denotă un aer romantic, boem, după cum indică detaliile pavajului și al vitrinei. Cadrul este unul luminos, mai ales în partea ce corespunde părții bune a bărbatului. Peisajul este cât se poate de real, bine realizat, cu umbre și lumini. Astfel, în primul cadru, lumina cade pe chipul radiant al fetei și pe rochia sa, iar in cardul doi, lumina cade pe manechin, simbol al femeii în altă ipostază, cea ispititoare. Culorile sunt pale, în primul cadru, pentru a inspira calm, împlinire, pentru ca în cadrul 2 să apară lenjeria de culoare roșie a manechinului, simbolul suprem al pasiunii. Tabloul se încheie cu mesajul transmis către public, și imaginea produsului promovat, din colțul dreapta jos, cel în care ochiul omului ajunge ultimul. S-a folosit principiul publicitar al parcursului determinat, prin exploatarea tendinței dobândite de a începe cu colț stânga sus și a încheia cu colț dreapta jos.

Din punct de vedere al scriiturii, fontul mesajului este unul simplu, drept, ce transmite putere, vigoare, verticalitate, calități pe care bărbații consideră că le posedă, sau că îi definesc ca gen. Mesajul este tranșant, precum firea bărbatului. Identificăm de două ori punctul, ca semn de punctuație, ce taie fraza fără cale de întoarcere; poate semnifica siguranța de sine. Ca și figuri de stil, sunt utilizate enumerația și inversiunea: enumerația pentru a înșirui cele două componente de bază ale bărbatului AXE : o parte bună și una rea – PART GOOD. PART BAD. Inversiunea este utilizată cu scopul de a evidenția produsul și de a întări ideea promovată – THAT̕ S MAN̕ S ESSENCE. Frazele sunt scurte și concise pentru întipăririrea mesajului în mintea cititorului.

Sensul mesajului scris (PART GOOD. PART BAD. THAT̕ S MAN̕ S ESSENCE) este pe de o parte că orice bărbat are o parte bună și una rea, deci AXE este destinat tuturor bărbaților (raționament de tip deductiv), iar pe de altă parte aceea că AXE este însuși esența masculină, ce cuprinde atât partea bună cît și pe cea rea, este esența ideală pentru orice bărbat. Cuvintele – cheie ar fi : good, bad, essence. Acest mesaj pleacă de la premisa general acceptată – că un bărbat este trunchiat în două părți – una bună și una rea, și este susținută de prejudecata precum că partea de la brâu în jos este cea irațională, cu personalitate proprie, cu comportament bazat pe instinct. Acest print are la bază acest concept, general acceptat, dar niciodată tapetat sub forma despărțirii fizice a celor două părți masculine. Astfel, în prezentul print, în prima ipostază apare doar jumătate din corp, partea superioară, pentru ca în cea de-a doua să fie ilustrată cealaltă, de la brâu în jos. ESSENCE este utilizat cu dublu sens, acela de esență, miez, conținut – Axe este însuși întruchiparea masculinității, dar și acela de parfum – Axe este parfumul bărbaților – tuturor bărbaților, deci inclusiv și al tău, barbatule privitor.

Ca și discurs global, părțile componente ale printului sunt îmbinate armonios, chiar fac parte din același tablou, acțiunea se petrece pe aceeași stradă, și dă senzația că în timpul plimbării celor doi îndrăgostiți, la vederea tentației, partea corspunzătoare seducției – partea inferioară a corpului masculin, a rămas în urmă, admirând manechinul sumar îmbrăcat în lenjerie intimă, sursa trezirii simțurilor.

Mesajul este unul de tip emoțional, bine adaptat publicului țintă, având în vedere că prin natura umană cu toții deținem părți bune și părți rele, dar mai ales prin faptul că mesajul gâdilă orgoliul masculin al bărbaților, care se mândresc cu instinctul de vânător (cadrul2), dar și de cuceritor înnăscut (cadrul 1), însușiri surprinse cu succes în cele două ipostaze ale esenței masculine. Ei știu că pot fi în același timp și buni și răi, iar cînd lipești cele două parți – rezultă perfectiunea, adică BĂRBATUL.

Din punct de vedere artistic, creația este unitară, simetrică, nuanțele sunt bine utilizate în context; albastrul este cea mai rece culoare, de o luminozitate slabă, ce accentuează dinamismul culorilor calde, în cazul nostru – culoarea roșie. Creând o impresie de blândețe, albastrul folosit simbolizează idealul (idealul masculin). Studiile arată că preferințele persoanelor adulte se îndreaptă către albastru ca și culoare izolată.

Mesajul poate fi unul eficient, persuasiv, pentru audiența – țintă, înglobând ideea ce vrea să fie auzită de bărbați – așa suntem noi, și buni și răi. Așa e și AXE – rezultă că AXE este potrivit pentru noi ( noi publicul – țintă), ne reprezintă, e esență noastră, e parte integrantă din noi.